april inlacrimat

plouă…mi-e goală mintea de gânduri…privesc cum îngeri cu aripi ude îmi bat în geam dar nu am puterea de a mă ridica să le deschid…e-atat de frig in mine … într-un târziu plumbul din picioare se topeste la căldura unei amintiri şi mă lasă să ajung cu paşi târâiţi la fereastră…. un înger este încă acolo…stă uşor zgribulit, de mână cu o rugăciune şi aşteaptă să se nască o stea spre care să-şi îndrepte zborul… dar  întunericul a furat cerul in noaptea aceasta…şi frânghii groase leagă neantul de pământ, e noaptea in care se nasc îngerii trişti …caişii, uzi leoarca,  şi-au lepădat  ultimele petale…ofranda unei nopţi de april inlăcrimat…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la april inlacrimat

  1. Mishuk spune:

    cu murmur viu şi tremur, copacii ţi se-nchină,
    eşti proaspătă eşti caldă, eşti plină de lumină,
    ne îmbrăţişezi iubirea cu iz de primăvară,
    purtată-n zbor pe aripile unui vânticel de seară.

    porţi sfinte sărbători în ale tale haine,
    şi ne descoperi viaţa şi ale sale taine,
    faci cerul să se-nchine, să plângă peste toate,
    ne răscoleşti, ne tulburi, ne cureţi de păcate

    atât…doar….dacă mai scrii poezii aşa frumoase, o să simt nevoia…ehhh.

    Apreciază

    • fatadefragi spune:

      …am primavara-n suflet si-n priviri si alb mi-e zborul lin spre zari senine
      din fire de lumina impletesc un zambet pentru ziua care vine…
      sunt fluture ce iarna a invins-o, plutesc usor prin primavara vie
      calatoresc de mana cu speranta cand vantul primenirilor adie…

      Apreciază

  2. melanietoulouse spune:

    @”e noaptea in care se nasc îngerii trişti…” – cunosc un singur înger trist… de drag(oste) si de dor…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s