rochia de bal

mă priveau toţi ciudat…
abia-mi căram după mine mersul uşor legănat,
aveam sufletul scobit într-o parte de-o iubire mai veche
şi zburam cu o aripă fără pereche…
numai tu m-ai cules când rănit-am căzut,
n-ai întrebat nimic, doar m-ai plăcut,
aşa hâdă şi lipsită de orice culoare,
mi-ai zâmbit şi mi-ai spus că m-am născut dintr-o floare…
din două vorbe strâns legate într-un colţ de-amintire
m-ai învaţat să-mi cumpăr paşaport spre fericire
atât  îmi rămăsese…un cuvânt, un punct
şi-un ştreang ce-mi atârna, întunecat, de gât…
venisem doar să mor pe-un tărâm fermecat,
mi-ai spus că-i prea curând, şi că-i păcat…
în zdrenţe mă găsiseşi, mi-ai croit o rochie de bal,
tivita cu fireturi aurite şi din cuvinte fara de egal…
cum să primesc?…făcuseşi chiar prea multe pentru mine…
nu mai aveam in palmă nici măcar de-o amintire…
mi-ai spus să întind palma… n-o mai făcusem niciodată…
dar tu mi-ai strecurat în ea sărutul dulce-amar, de altădată…
nu te-am ştiut…nici tu n-aveai cum şti…
am aşteptat de-atunci in fiecare zi…
din calimară vorbe să se nască, şi să scrie

povestea prinţului ce-a dăruit străinei de regat, o altfel veşnicie..

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s