confesiune

fur clipe de-mplinire şi mi le scriu pe viaţă
đin versuri mate, însă vii, mi-am strâns prefaţă.
cuprinsul, stol de vise care zboară
cărând spre nicăieri o imposibilă povară.

fur vise ne-mplinite şi aripi le probez
dar imi lipseşte suflul divin, şi le visez,
mărturisesc hoţia şi îmi accept păcatul,
doar dorul de iubire, doar el e vinovatul

fur gânduri de iubire şi-apoi respir prin ele,
pansez cu ele clipe ucise de tăcere
sunt anotimp de vise, de câte-am adunat…
mărturisesc, şi-mi fac din asta un păcat

trăiesc ascunsă în viitorul anterior iubirii,
sunt curcubeu dar nu  ştiu culoarea fericirii,
spre umbra caldă a curcubeelor îngemănate
privesc cu jind…aud din ceruri strigând că nu se poate!

din când in când, când golul din mine ma sufocă,
îmi iau în suflet, chiriaş, un vis,
sunt hoţ de nemurire, fărâmă cu fărâmă,
închiriez cuvinte şi ne-mpliniri, atât îmi e permis

ţin strâns legat in colţul meu de suflet
un vis şi-un fir de pulbere de stea,
sunt centrul ne-mplinirii absolute
şi-al strigătelor mute lepădate-n ea

sunt mată, croită defect cu stralucirea prin lăuntru,
fur clipe netrăite, rebuturi aruncate la coş in paradis,
în care graviteaza in voie numai visul
şi-mi încropesc din ele veşmânt pentru abis

sunt hoaţă de lumină, mă scald în întuneric,
sunt mată, strălucirea nu-mi vine dintr-o stea,
ursit îmi e să fiu un caz de dragoste anemic,
plătesc umil păcatul cu însăşi viaţa mea.

Notă | Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s