îngenuncheate gânduri, sperând spre nicăieri
cer drept de viaţa zilei de mâine pierită-n cea de ieri
fac penitenţa vise, privind tăcut şi orb,
când piere veşnicia, se zbat pierind în colb.
nu mai sunt drumuri astăzi, cuvântu-a pârjolit
cu prea multa-ntristare tot ce ieri a iubit
căzute in ţărână, privind în van spre Cer,
Iubirea şi Speranţa se scaldă-n efemer
tristeţea stăpâneşte şi vis, şi zbor şi clipe,
nu se mai ţin de mâna, un dor sa înfiripe
doar hău, şi întuneric şi corbi muşcând hain
din gândul ce se-adapă din gol şi din venin…
