pustiu

îngenuncheate gânduri, sperând spre nicăieri
cer drept de viaţa zilei de mâine pierită-n cea de ieri
fac penitenţa vise, privind tăcut şi orb,
când piere veşnicia, se zbat pierind în colb.

nu mai sunt drumuri astăzi, cuvântu-a pârjolit
cu prea multa-ntristare tot ce ieri a iubit
căzute in ţărână, privind în van spre Cer,
Iubirea şi Speranţa se scaldă-n efemer

tristeţea stăpâneşte şi vis, şi zbor şi clipe,
nu se mai ţin de mâna, un dor sa înfiripe
doar hău, şi întuneric şi corbi muşcând hain
din gândul ce se-adapă din gol şi din venin…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s