Îţi scriu, chiar dacă este prea târziu

Îţi scriu
Nici măcar asta nu ştiu sa fac
Cuvintele mele te caută,
Ale tale nu mă mai plac

Mi-e drag
Să mă las atinsă de vis
Ştii că, fiecare din ele
Mi-a dăruit o fărâmă din Paradis

Mi-e dor
Sa fii gândurilor mele iarăşi izvor,
Dar ştii,
Ele te caută cu înfrigurare în fiece zi

Mi-e sufletul întins catre tine
Ca pentru-un sărut
Şi palma mea către palma-ţi întinde
Căldură de început
Pe poarta larg deschisă către vise
E-atâta vreme de când am păşit
Şi fiecare sărutarea îmi cunoaşte,
Fiecare dintre ele mi-a răspuns înzecit

Îţi scriu
Nu mă mai vezi, nu te mai simt de-o vreme
Aşa cum te-am ştiut
Nu-ţi mai aud la poartă bataia sacadata
Şi gândul nu-ţi mai vine alergând
După sărut

Mi-eşti amintire frumoasă fără de-nceput…
Alunecat-a timpul din clepsidre?
Te-am rătăcit?…
Nu asta aş fi vrut…

Ţi-am fost iubită,
E-adevărat, numai în gând
Dar am trăit cu tine atâta veşnicie
Cât n-am trăit o viaţa pe pământ
Întoarce-te şi scrie,
Săruta-mi lacrima
Care alături de dorul tău ar vrea sa fie…

Îţi scriu, citeşte,
Dacă m-ai iubit
Citeşte-mă, răspunde-mi,
Nu-mi spune că de astăzi visul a obosit
Căci suferim, deopotriva, de-aceeaşi tristă nebunie,
Citeşte, scrie-mi,
Lasă visele să reînvie…
Iubeşte-mă în minte, oriunde, şi oricum
Mi-e dor de tine, atât de dor îmi este
Mi-e dor…ce dor nebun!

Să ne iubim cuvintele ne e menirea
Şi ne vom fi de-acum, în veşnicie
Eu ţie amintirea
Tu, amintire mie…

Îţi scriu,
Şi te sarut
Chiar dacă astăzi este prea târziu…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s