tăceri împărtăşite

Ce noapte tăcută… câţiva stropi rătăciţi au aprins teii înfloriţi şi au presărat peste ei strălucire de vise… Din timp in timp, câte un câine insomniac strigă răstit la Lună… Ploaia a lăsat în urmă parfum de iubire…aşa am crezut întotdeauna că miroase iubirea… a ploaie, şi-a vis, uneori a tăcere şi-a strigăt mut, alteori a mângâiere şi a belşug de suflet…dar întotdeauna a ploaie …
Dormi…eu continui să numar din doi in doi… număr vise rătăcite în noapte…din când în când le zăresc umbra argintată strecurându-se pe la ferestre căutând visatori… când nu-i găsesc, pier in imbrăţişarea primelor raze de lumină… Poate că dacă nu am dormi am reuşi să le prindem ca pe fluturi, în plase, să le pastrăm sub clopote de cleştar şi să ne alegem visul şi clipa în care să-l împlinim… hmm, vise captive…nu cred ca ar fi fericite…
Tresari… un vis se strecoară prin gândurile tale adormite…zâmbeşti… în sfârşit, îţi văd zâmbetul…zămbeşti atât de rar deşi împraştii în jur atât de multă fericire…
S-a oprit ploaia, grădina se întinde leneş in răcoarea nopţii cu izbucniri de trandafiri albi şi îmbobociri de crini imperiali…câteva triluri pe care nu am stiut niciodata să le asociez păsărilor pe care le văd străbătând cerul în plină zi alintă umbrele viselor făcându-le să danseze feeric…
Imi plac nopţile, pot să ascult tăcerile vorbind între ele…am crezut întotdeauna că tăcerile din noi sunt singulare, doar noaptea îşi caută perechi cu care să-şi împărtăşeasca neliniştile…
Intru în casă, răcoarea nopţii a strecurat în mine fiori nelămuriţi…las visele să iţi vegheze somnul, visează tu astă noapte, eu o să mă aşez la umbra visului tău …

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la tăceri împărtăşite

  1. melanietoulouse spune:

    @”las visele să iţi vegheze somnul…” – minunat…🙂 de la mine pentru tine, daca nu m-ai citit:

    http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/04/03/poeme-norvegiene/#comments

    Traieste, visul nostru…

    Înainte de-am pleca-n neant,
    moartea noastra sta ascunsa-n noapte,
    în toate noptile…

    Traieste în permanentza
    în fatza noastra,
    ne fixeaza,
    ca un obiect întunecat,
    misterios,
    venit din fântâna secata
    a viselor noastre…

    Rece,
    ne-atrage spre ea,
    ramâne deschisa – doar pentru noi.
    Tot ce stim e ca se-afla acolo
    unde nu mai exista nici-un vis…
    (Tarjei Vesaas)

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    Multumesc, Melanie,

    „Sunt soapta valului acum,
    chiar în aceasta clipa,
    în timp ce alte valuri se nasc,
    se-nvelesc unul pe celalalt,
    iar unele dorm… ”

    ca de obicei, esti o adevarata comoara de suflet…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s