flori de munte

Bună seara, iubite,
Dorul şi-a făcut cuib în sufletul meu zilele acestea…
Furtuna despre care vorbeai a atins şi hotarele regatului Rătăcirii şi am fost nevoită să mă dedic altor îndeletniciri, mai puţin plăcute, dar necesare bunului mers al lucrurilor. Fireşte, am profitat de fiecare clipă de răgaz ca să mă refugiez la umbra cuvintelor tale, ascunsă sub  Copacul Viselor.  Am însemnat fiecare trecere pe acolo cu câte o mângâiere pe scoarţa Teiului care mi-a răspuns înfiorându-se până la cea mai înaltă frunzuliţa din creştetul gândurilor.
Am călătorit mult zilele acestea, drumuri lungi şi obositoare înviorate doar de adierea gândurilor tale, pe care le-am luat ca însoţitor de suflet.
Trebuie să îţi vorbesc despre un loc pe care l-am zărit din mersul caleştii şi la care am poruncit vizitiului să oprească pentru a-l privi pe îndelete şi a mă bucura pe deplin de vederea lui.
Creste inalte păstrau, ca într-un căuş de palmă, ocrotitor, un lac minunat, cu ape atât de calme, încât mă gândeam că astfel ar trebui să arate Iubirea, dacă ar avea chip. Liniştită, oglindind în apele sufletului chipul brazilor semeţi, înfiorata doar din timp în timp de atingerea vântului şi de mireasma florilor de pe malurile strânse uşor în juru-i… Un prizonierat căruia lacul i s-a supus de bunăvoie.
Am coborât, uitând pentru o vreme de treburile grabnice care mă chemau, până jos, la poalele muntelui ce îmbrăţişa cu maluri blânde lacul care-i răspundea unduindu-şi luciul cu sclipiri jucăuşe. Am şovăit dacă să stric frumuseţea perfectă a locului, însă in cele din urmă am decis să iau de acolo o fărâmă din parfumul Iubirii împrăştiată la fiecare pas şi am cules fir cu fir, un buchet superb cu flori rupte din surâsul muntelui.
Deodată cerul a inceput sa nască nori întunecaţi care riscau să-i sufoce şi ultimele sclipiri însorite. Schimonosit de durere, a răspuns cu străfulgerări despicând noaptea ce ne acoperise. După o luptă scurtă, Soarele s-a văzut nevoit să abdice sub ameninţarea norilor tunători şi o ploaie nebună s-a dezlănţuit legând cu funii groase cerul de pământ.
Am rămas pe mal, privind către cer şi am îmbrăţişat vântul, m-am înfăşurat în braţele ploii şi mi-am lăsat sufletul să răspundă strigătelor furtunii, ca un ecou. Nu am fost nevoită să închid ochii ca să visez, acolo am trăit Geneza şi Apocalipsa, deopotrivă…te-am ştiut acolo, între creste de munte, pe marginea unei ape îndragostite de muntele său…
Nu am mai măsurat orele ce au trecut până când ne-am întors, am păstrat buchetul de flori în braţe şi i-am respirat îndelung parfumul, lăsându-i vreme de odihnă Timpului.
Îţi trimit, presată între gânduri, o floare cu parfum de poveste, sărutată de munte şi de apa indrăgostită de muntele său. Să te ocrotească. Şi să nu-ţi dea voie să uiţi…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la flori de munte

  1. melanietoulouse spune:

    un fermecator text-edelweiss… floarea-reginei si împarateasa florilor de munte.

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    multumesc, Melanie!

    Apreciază

  3. Irina spune:

    Uimitoare grija ai pentru cuvinte. Le cresti, le mangai, le uzi, ca pe niste flori rare. Apoi le darui… Frumos, delicatetea e in largul ei in randurile tale.

    Apreciază

  4. fatadefragi spune:

    Îţi multumesc, Irina. Cuvintele îmi sunt dragi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s