vesniciei din mine

Pentru tine… umbra a sufletului meu…o sa tarai vesnic agatat de mine un semn de intrebare fara raspuns…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la vesniciei din mine

  1. melanietoulouse spune:

    Creda ca existentza noastra-i cuprinsa între doua vesnicii, iar când suntem îndragostiti, se micsoreaza… O vesnicie fara iubire seamana cu iadul! Si clipa prezenta face parte din ea, iubirea fiind primul pas spre eternitate…
    – – –
    Cum îti place Rimbaud…

    „Elle est retrouvée.
    Quoi ? – L’Eternité.
    C’est la mer allée
    Avec le soleil…”

    Apreciază

    • fatadefragi spune:

      suntem prinsi intre doua vesnicii… sa fie oare viata doar o capcana?

      Apreciază

      • melanietoulouse spune:

        viata-însasi, nu, mai degraba o „colivie”, a carei cheie o avem noi sau altii… cert e ca libertatea de-a evada e rara, uneori imposibila… refuzul sau ezitarea de-a „zbura” afar’ în „jungla umana”, denota de cele mai multe ori teama de a-si asuma existentza si-n final instinctul de auto-ocrotire… anumite situatii, circumstantze, experientze pot fi (si) „capacane”, asemanatoare cu „nisipurile miscatoare”(quick sands-sables mouvants=>prefer acesti termeni!), din care iesi cu greu, mai puternic sau (alegi sa) te scufunzi…

        Apreciază

  2. Domnul Bob spune:

    Pentru tine, oglinda sufletului meu, o sa port eu povara semnului de intrebare. Raspunsurile-s gata scrise, dar printre silabe bine-inchise. Vor inflori atunci cand le va veni sorocul si vei vedea cat de frumos a fost odinioara totul.

    Apreciază

  3. fatadefragi spune:

    sa le lasam raspunsurilor imbobocirea stralucinda vesnic sa zambeasca,
    e mai frumos bobocul, pe cand floarea prea lesne poate sa se ofileasca
    semnelor de-ntrebare sa le poruncim sa se dea de trei ori peste cap
    sa se preschimbe-n povestea in care-o fata sa iubeasca un baiat a cutezat
    sa lasam povestea sa adoarma in carte, sa invete si altii frumoasa iubire
    litera cu litera, cuvant cu cuvant, ca apoi s-o transforme in nemurire

    atunci cand menirea noastra de dascali sa va fi sfarsit
    vom privi, poate-n urma, si ne vom zambi, ostenit
    „odinioara” ne va ramane inscris in suflet mereu
    cata vreme mi-esti umbra, si eu oglinda a sufletului tau

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s