Povestea unei lacrimi de stea

Pe cand eram o stea, credeam ca tin Universul in palma ascuns intr-un sarut
Acum insa stiu, n-am avut nicicand nemurirea, mi-ai fost Cerul si muntii si marea si visul din care stea m-am nascut
Pe cand credeam ca tin Universul in palma aveam stralucire, astazi doar din sclipire de lacrima stralucesc
Pe atunci mi-alergau ghidus in vis ingeri si ma trezeam in zori cu ganduri ce-mi impleteau pe buze un suras ingeresc
Am fost candva o stea, ar trebui sa fiu fericita ca o vreme cu ingerii am alergat
Am deschis palma in zori, si am gasit lacrima, isi gasise locul in care sa se stinga cu un ultim oftat
Azi sub talpi fosnesc lacrimi, ma cufund in „a fost odata, ca niciodat”
O poveste rupta din ceruri, scrisa pe cand rataceau prin lumea cuvintelor, de o fata de fragi si al cuvintelor preamarit Imparat.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Povestea unei lacrimi de stea

  1. melanietoulouse spune:

    o stea e un soare care plânge, pulberea-i fierbinte ne-anunta viitoarea-i stingere si înlocuirea cu un alt astru luminos… împaratia cerurilor ne e „interzisa”, regatul terestru e vast si vesnic deschis…

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    …poate ca de aceea visam ingeri si ne inchipuim stele…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s