popas

tarzie e noaptea aceasta de toamna si-i drumul pustiu
strange-ma-n brate, nu-mi spune nimic, nu vreau sa mai stiu
respira-mi in suflet, incalzeste-mi-l cu un sarut
fa-ma sa uit ca de iubire sa te dezici ai putut
Luna adoarme, galben-aurita in patu-i moale din Cer
stelele stralucesc printre genele ametite de-al imbratisarii mister
iti intorc pe degete suvitele rebele de par in inele
si iti leg intre ele, unul cate unul, soptite, visele mele
prada-mi las sufletul gandului tau insingurat
i-am deschis usa, ii era sete de vise si de dor era infometat
noaptea acesta-i sunt gazda si de seama oaspete-mi este
imbratiseaza-ma, si mie imi este atat de dor de poveste
am inchis ochii, de-ai sa vezi curgand usor pe obraz
picatura tacerii si a intristarii zilei de azi
doar s-o lasi sa alunece, tu vorbeste-mi de noi
fa sa-mi fie iar vara doar in noaptea aceasta, si-apoi, daca vrei, rataceste-ma-n ploi
de ti-e teama ca maine n-o sa ai curajul sa ma alungi
nu te teme, o sa plec singura pe drumul uitarii si-o sa ma intorc atunci cand de dor ai sa plangi

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la popas

  1. Mishuk spune:

    Şi ţi-ai întors, tăcut, privirea
    Să nu-ţi văd chipul plâns,
    Îţi las acum doar amintirea,
    Şi vise ce s-au strâns.
    Mai am un ceas şi voi pleca
    Urmând un drum pustiu
    Priveşte-mă iubirea mea,
    Curând va fi târziu.

    Nu mă asculţi, nu spui nimic,
    Stingi totul în tăcere,
    Obrazul meu e ars de frig
    Şi cere mângâiere.
    În ochii mei, un licăr pal
    Ce tremură în noapte,
    Cere iertare în zadar,
    Căci gândul ţi-e departe.

    Iar buzele mi te râvnesc,
    Cu sete şi cu groază,
    Şi te sărută nefiresc,
    Pe tâmpla ta frumoasă.
    Întind spre tine braţe reci,
    Căci rece mi-e făptura,
    Tu gemi adânc, te strângi şi pleci,
    Sârutându-mi mâna.

    Citesc pe chipul tău dureri
    Ce nu au glas să zbiere,
    Împătureşti în mângâieri,
    Speranţe efemere.
    Ultimul fir din ceas de dus,
    Se scurse în clepsidră
    Paşii mi-s grei şi m-au răpus,
    Inima-mi te strigă.

    Nu mă lăsa să plec aşa
    Căci nu voi avea tihnă,
    Iar drumul lung îmi va părea,
    Şi fără de odihnă.
    Spune-mi acum că poţi să-mi ierţi,
    Secunda de greşeală,
    Că-n loc să plângi şi să mă cerţi,
    Mă vei iubi în taină.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s