cand m-am intors era inchisa usa verii
doar cativa greieri ramasesera sa cante
am asteptat din zori pana in faptul serii
salcii plangeau ingalbenit povestile trecute
cand m-am intors, de dincolo de poarta
se auzea ras cristalin si rasarea, timid un soare
si un strain pecetluia povestea
care-a apus, cu o lacrima de floare
am mai privit o clipa catre tine,
chemarea muta nu mi-ai auzit-o
caci cea mai grea dintre tacerile din lume
toamna aceasta intre noi a asternut-o
cand m-am intors tristetea avea bratele deschise
n-a spus nimic doar mi-a zambit si a tacut
m-a invelit septembrie in ploi de-nsingurare
i-am intins mana si-am platit cu ultimul sarut…
fatadefragi 
dacă tot suntem la capitolul poezii de toamnă 😀
Pe-un mal de apă curgătoare,
Cu ochii mici şi strânşi în pumni,
Te-ai rătăcit târzie floare,
Te-am aşteptat atâtea luni.
Acum când te ridici spre soare,
Vezi codrul palid şi gălbui,
Iubirea ta nepieritoare,
Ai vrea s-o dai şi nu ai cui.
Din cenuşiul plumburiu
Al unui cer ce-l vrei albastru,
Porni un vânticel hazliu,
Prin tot ţinutul tău sihastru.
Te simţi atât de părăsită,
De tot ce-i viu, plin de culori,
O primă frunză ofilită,
Fu întâiul semn, te stingi şi mori.
Dar înainte de-ntuneric,
C-un ultim suflu-năbuşit,
Îţi laşi sămânţa în trupul sferic,
Al celei ce ne-a zămislit.
Voi aştepta un an de-acum,
În toamna ce va fi să vie,
Să te revăd pe-acelaşi drum,
La fel de tristă şi pustie…
ApreciazăApreciază
„… la fel de trista si pustie”
un an si altii multi de-ai astepta
din florile ce altadata-or sa rasara
parfumul lor in veci te-o imbia
tot cu pustiu si cu tristete solitara
caci verii-acesteia i se cuvine
parfumul florii ce-a-nflorit tarziu
ea o sa-mparta toamnei care vine
numai tristete solitara si pustiu
ApreciazăApreciază