tristete

este toamnă devreme, iubite, dar în noi este atât de târziu
ai văzut? ceru-şi caută norii şi se-mbracă în plumburiu
gândurile-aleargă aiurea căutându-şi liniştea-n van
cu bocet gălbui-roşiatic frunze aşteaptă căderea din ram
a-nceput să ne doara secunda, a-nceput să ne burniţe-n gând
păstrează pentru mine, iubite, sărutul de pe frunzele-arzând
am văzut într-o noapte cocorii ascuţindu-şi aripi pentru zbor
adună-mă-n suflet, iubite, e-atâta moarte în jur şi eu nu stiu să mor

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la tristete

  1. melanietoulouse spune:

    mi-ai reamintit de simbolistii francezi care i-au inspirat pe cei români…🙂 Sper ca toamna ta sa-ti fie „vara indiana”, dominata de spledide culori, ca un artzar japonez…
    – – –
    @”şi eu nu stiu să mor…” – nimeni nu „stie” sa moara… si-i foarte bine „asa”!🙂

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    Fie-ne tuturor toamna pastelata cu impliniri!
    In ceea ce priveste frumusetile Japoniei, nu ma mai satur privind fotografiile tale…🙂 Ma bucura intoarcerea ta! Te imbratisez!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s