gara

nu-ti sunt iubita, nu-ti sunt nici sotie,
dar asteptam sa vina, amandoi
acelasi tren ce merge spre vecie
si noi tot numaram din doi in doi

cand cineva-mi sopteste la ureche
se-apropie o alta langa tine
si mai ramane intre noi de veghe
doar gara, in care trenul nu mai vine

pleaca cei doi, tinandu-se de mana
si gara ne zambeste, ostenita
incepe sa ne para chiar straina
atata asteptare a imbatranit-o…

as vrea sa plec…dar gara nu ma lasa
din cand in cand mai suiera vreun tren
insa niciuna nu-i calatoria noastra
caci toate se indreapta spre Infern

si ne rugam de gara sa ne lase
aceeasi calatori spre nicaieri
sa ne ascundem visele in plase
si sa privim zambind la trecatori

si-apoi, cand trenul nostru o sa apara,
cand sinele vor trepida chemand
vechii turisti ce-au asteptat in gara,
tarziul nostru va parea curand …

bagajele vor fi insa prea pline
cu amintiri din sala asteptarii
lasa-vom trenul sa alunece pe sine
si noi o sa ramanem fideli garii…

incercanati si obositi, tarziu,
i-om da sarutul de pe urma garii,
ne-om lua de mana si-om fugi-n pustiu
lasand pecete semnul departarii…

Acest articol a fost publicat în celelalte cuvinte și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la gara

  1. Pingback: Mara de Ioan Slavici – o carte, un film şi o acţiune la bibliotecă « bibliodevafiliala3

  2. Pingback: Drumul tăcerii « Cuvinte Răvășite

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s