Intunecare

Nopti de noiembrie ingenuncheate
Reumatismul viselor le doare
Zadarnic stralucesc, diamantate
Povara Cerului, aprinse felinare

Incuiate intre palme, imbatranite taceri
Umbre spargandu-se in lumina unui candva curcubeu
Hohotesc amintirea uitatelor mangaieri
Cu incenusate pareri inghetate de rau

Nori ruginiti imi muta spaima toamnei in gand
Cer scartaind din porti de intarziat rasarit
Raze vinetii in crucea diminetii plangand
Caderea din ram a aramitul „te-am iubit”

Ca si-nainte, si la fel ca mai apoi
Fara sa ne mai complicam in exercitii
Intreaga lasi numai tacerea dintre noi
Pe „te iubesc” l-ai decazut din functii…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Intunecare

  1. melanietoulouse spune:

    întunecare bacoviana, de toamna cu ploi sarate si-un apus scurt…

    à propos de ultima-ti strofa, mi-am reamintit de ultimul paragraf de-aici:

    http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/06/21/ganduri-colorate-numeric/

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    …”pentru ca am zburat împreuna peste limita orizontului uman, fara sa ne fie teama de caderi…”
    Un articol ce m-a cucerit cu fiecare cuvant…
    Mai conteaza caderea dupa ce ai simtit gustul zborului absolut? Cred ca nu… si poate ca de aceea, in loc sa fie ucise de paralelism aceste iubiri se transforma in farame de vesnicie care se intalnesc si se imbratiseaza dincolo de timp, spatiu, cuvinte, contrazicand toate teoriile lumii…
    Iti multumesc pentru remember, Melanie! Mi-a mers la suflet

    Apreciază

  3. Domnul Bob spune:

    Am sapat in Cer galerii cautand leacul miraculos
    Din maruntaie de Univers izvoare de lumina in pustiul noptii am scos
    Ziua am inundat intinse campii de tristete cu Soare
    Dar reumatismul iubirii in suflet tot doare
    Atunci cand nori plini de lacrimi pe sub pleoape se-aduna
    Cand gandurile iti vuiesc innegurata furtuna
    Stii, n-am incercat inca al sarutului tratament
    Si poate si o imbratisare ca pansament
    Sunt batran, si sufletul iubirea greu mi-l apasa
    M-as vindeca cu zambetul tau, preafrumoasa !

    Apreciază

  4. fatadefragi spune:

    in fiecare dimineata zimbesc cerului rugandu-l sa-si arate splendoarea
    uneori imi zambeste cu drag, alteori imi vuieste in suflet ca marea
    cand printre norii cu lacrimi cerniti se rasfrang razele impovaratei tale iubiri
    iti zambesc tie si cerul se lumineaza pansat cu ale cuvintelor minunate rostiri

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s