…imi infloreau timid in palma visului, saruturi
imi zugraveau prin suflet cu arcuiri delicate cohorte de fluturi
florile muntilor ne aduceau ofrande inmiresmate cu dor
la scoala viselor noastre pasari luau lectii de cant si de zbor
ma izbaveau de pacate cuvinte incarcate de roua
acum bate vantul stingandu-ne visele si-n ganduri ne ploua
m-am molipsit de-ntuneric de la noptile de noiembrie triste si reci
nu mai am stralucire, conturul viselor mele cu lumina nu-l mai petreci
uneori ma striga prin ganduri ecoul iubirii de-atunci
si mi-e dor sa-ti fiu stea, sa ma sting in flacarile privirii tale adanci
si mi-e dor sa-ti simt palma cuibarind-o pe a mea cu caldura de vara
mi-este dor sa adorm la umbra viselor tale seara de seara…
Anunțuri
Groaznic de frumos. Teribil.
ApreciazăApreciază
groaznic…teribil… urma terifiant?… 🙂 Multumesc!
ApreciazăApreciază
Fraga-draga, gând la gând pe drum de seara… 🙂
http://incaunipocrit.wordpress.com/2012/11/18/drumul-toamnei-noastre/
ApreciazăApreciază
🙂 tocmai ti-am citit postul, Melanie… superb…
Se pare ca noiembrie se pregateste de negot… va vinde iernii toate zilele frumoase…
ApreciazăApreciază
Pingback: Un “Străin” în lumea lui “1984″ – Camus şi Orwell faţă în faţă « bibliodevafiliala3