amnezie

simţeam cum Cerul cădea şi nori cenuşii înotau în noroi
îngerii lăcrimau, forţaţi să-şi predea nimicului zborul
li se smulgeau aripile şi-n răni li se presărau cioburi din noi
Iubirea era condamnată să-i îngheţe sfârşitul de toamnă fiorul

atunci am închiriat o cămăruţă între amneziile tale
şi am hotărât că e vremea din gândul tău să mă mut…
mi-am strâns bagajul, grădina de trandafiri cu ofilite petale
şi un ascuns, rătăcit de vreme în palmă sărut

acum decupez îngeri într-o mansardă, din nori zdrenţuiţi de furtuni,
îi colorez cu pete de suflet strivit, răvăsit de cuvinte
le dau aripi de fluturi şi ţi-i trimit, dar zboara nebuni
ca şi când nu ai vrea să-ţi mai aduci vreodată de mine aminte

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la amnezie

  1. melanietoulouse spune:

    în zori, priveste spre steaua vietii… asteapta prima zapada si scrie-ti cuvintele pe ea cu creta imaculata a tacerii… cred ca soarele straluceste mai puternic atunci când ne-asculta tacerile… memoria-i viitorul trecutului ireversibil, profita de PREZENT, visând spre mâine… a vrea sa uitam, înseamna ca ne gândim constant la ceea ce dorim sa stergem definitiv din amintiri…

    Apreciază

  2. fatadefragi spune:

    ” cred ca soarele straluceste mai puternic atunci când ne-asculta tacerile… „… poate ca abia atunci cand tacem ii putem vedea adevarata stralucire…
    Multumesc, Melanie.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s