plouă…

Plouă…de când ai plecat s-a făcut toamnă în mine….fereastra s-a-ncreţit de-atâta ploaie şi-mi desenează în gânduri ideograme pentru care n-am dicţionar… şi eu care credeam că ştiu totul despre ploaie… credeam că ajunge să mă rotesc cu braţele deschise printre stropi ca să nasc curcubeie în sufletul tău…

Mi-amintesc… îmi plăcea să alerg prin ploaie…să mă-nvart cu braţele întinse spre cer şi să văd cum ţi-ameţesc gândurile privindu-mă… îmi plăcea cum mă opreai şi mă ţineai de umeri privindu-mă adânc şi încercând să numeri câţi picuri şi-a agăţat ploaia în părul meu…îmi plăcea cum îmi sorbeai picăturile rătăcite pe gene…pe obraji…şi cum mă sărutai prelung mintindu-mă că vrei să simţi gustul ploii… Îmi plăcea să mă desprind brusc din braţele tale râzând, şi să te-ntreb…”spune-mi!…spune-mi!….ce gust are ploaia?”…şi-mi plăcea cum mă trăgeai uşor lângă tine şi-mi şopteai cald la ureche…”de fragi, fată dragă…de fragi…”…atât de mult îmi plăcea…

Ies în ploaie…mă oboseşte încercarea de-a descifra ideograme… privesc spre cer şi las ploaia să mă îmbrăţişeze…o las să mi se strecoare în păr… pe faţa… pe buze… şi dintr-o dată îmi vine poftă s-o gust …ciudat… astăzi ploaia s-a amestecat cu secunda din ochii mei şi are gust sărat…m-ai minţit…ploaia nu are gustul fragilor… e doar gust de val…sau poate că nu m-ai minţit…doar ploaia-i de vină…