auzi?… se zbate între aripi de păsări călătoare primăvara, mijesc fire de lumina din pământul mustind de amintirea zapezii…
ascultă… cântece de dor se înfiripă călătorind peste asprimea încă iernii din noi…
mi-e dor de fluturi… de roiul acela de fluturi care mă purta necondiţionat de anotimpuri până in adâncul sufletului tău…
prinde-mă de mână…vezi?… ne apropiem de cumpăna Cerurilor şi drumul ne strânge … săruta-mă, nu mi-e teamă… ştiu că nu vom putea ieşi de aici… nu vor cânta ingerii, ştiu, la căderea Cerurilor este numai pustiu…un vârtej îngheţat îmi smulge palma din palma ta şi ne separă…
ninge, iubite… ne aşternem pe pământ, fulgi ai ultimei noastre zăpezi… zâmbeşte, nimeni n-o să ştie că noi am adus primăvara…
fatadefragi 
Eu … eu am plecat într-o toamnă neagră, de moarte
Mă întorc cerneală așternută în grabă într-o ultimă carte
Fulgi de cuvinte pe albă hârtie
Am plecat vară, ucis de o toamnă, mă întorc primăvară, născut de o iarnă de tine pustie
Am plecat țipăt, durere iscată de rugăciune deșartă
Timp risipit de vânt, lacrimă de călcâiul uitării strivită și spartă
Mă întorc zbor de rândunele căutând verde crud
Mă întorc … de tine mi-e dor, mi-e dor cuvântul când ți se naște să îl aud
De gândul tău îmi e dor
De sărutul care mă mângâie zâmbitor
De palma care îmi ocrotește visul seara târziu
Mi-e dor să aud dorul de cerneală al peniței când ție iubirea ți-o scriu
ApreciazăApreciază
gândul meu iţi rosteşte povestea de seară în fiece noapte
ascult-o, îţi picură alene in suflet în molcome şoapte
uneşte-ţi palmele şi imaginează-ţi că una-i a mea
încearcă să simţi căldura sărutului meu în palma ta
îl înnoiesc adesea când dormi si somnu-ţi veghez
mi-e dor şi când tac, şi când dorm, si când sunt trează atât de adesea visez…
ApreciazăApreciază
În fiecare seară mă nasc în palma ta
Din picătură de cerneală, din lacrimă de stea
Pe buze mă alinți cu-al tău sărut de dor
Dar trebuie să plec în zori, povestea noastră s-o păstrăm, mi-e soarta ca să mor
ApreciazăApreciază
murim adeseori fără să ştim, câte puţin,însă povestea noastră a învaţat să învie
cu fiece stea, cu fiece rază de soare, cu aşteptarea primului puf de alba papadie
sărutul din noapte, înfăşurat într-un colţ de lumină ruptă din zori
să-l porţi lângă suflet să-ţi mângâie nopţile, de-ţi e soarta să mori
ApreciazăApreciat de 1 persoană
wow !!! ce frumos!!!!
ApreciazăApreciază
Nu stiu cum sa raspund altfel decat cu adanca plecaciune in fata vietii…
ApreciazăApreciază