puls

bat orologii cu zgomot prelung sfârşitul îmbrăţisării
fără metafore, tăcut, îmi aluneci cu hotărâre din vise
varsând lacrimi, am devenit prizonierii greşelii
pe drumul înghiţit lacom de cenuşa iubirii ucise

nopţile-şi scurg mâlos pe străzi întunericul trist
cerul şi-a închis pleoapele încercănate cu negre zăvoare
stele orbecăie căutându-şi cărarea cu luciri de-ametist
îngeri se zbat încleştaţi în a viselor nemairostită vâltoare

ne-au crescut pe suflet amurguri ce ne condamnă la aprigă moarte
urma paşilor ne e îngropată sub maci adormiţi de al iernii temei
încă veghează urma sărutului împletit cu amintirea ce ne desparte
în care printre spicele coapte zâmbea fericit sufletul unei femei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s