bat orologii cu zgomot prelung sfârşitul îmbrăţisării
fără metafore, tăcut, îmi aluneci cu hotărâre din vise
varsând lacrimi, am devenit prizonierii greşelii
pe drumul înghiţit lacom de cenuşa iubirii ucise
nopţile-şi scurg mâlos pe străzi întunericul trist
cerul şi-a închis pleoapele încercănate cu negre zăvoare
stele orbecăie căutându-şi cărarea cu luciri de-ametist
îngeri se zbat încleştaţi în a viselor nemairostită vâltoare
ne-au crescut pe suflet amurguri ce ne condamnă la aprigă moarte
urma paşilor ne e îngropată sub maci adormiţi de al iernii temei
încă veghează urma sărutului împletit cu amintirea ce ne desparte
în care printre spicele coapte zâmbea fericit sufletul unei femei
fatadefragi 