se-apropia miezul noptii…prin grădina iubirii timpul îşi purta straiele impovarate de vise…
orologiul îşi uitase cadenţa, incuiat in tăceri fără să-şi dea seama prea curând ruginise
copaci gri umbreau sec aleile pe care se plimbau odinioara înflorite surâsuri
zâmbind strâmb la coltul amintirilor stăteau de veghe două ostenite saruturi
dintr-o data un zgomot de aripi… un foşnet de clipă în zbor,
apoi într-o deplină tăcere începu să se-audă al privighetorii cântec izbăvitor…
se porniră secundele să valseze întorcând veselia în vechiul ceas
o altă orânduire a vremii porni, umbrele se-mbrăcară-n lumină, cenuşiul în urmă a rămas…
Anunțuri
@”umbrele se-mbrăcară-n lumină, cenuşiul în urmă a rămas…” – fiat lux! 🙂
lasa-ti inima patrunsa de razele astrului-Ra si sufletu’-ti va cânta refrenul iubirii, spargând linistea asurzitoare…
ApreciazăApreciază
Uneori, ca să dezgolim Lumina din noi, trebuie să scormonim în cel mai adânc întuneric.
ApreciazăApreciază
orologiul a ruginit de atata timp scurs…
ApreciazăApreciază
…dar noi îi dăm în continuare timpului vamă clipele noastre…
ApreciazăApreciază