înfloresc sălciile şi malul lacului începe prelung să suspine…
primăverile, când străbat drumul spre Soare fiece rază îmi aminteşte de tine
de blândeţea cu care îmi înconjurai gândurile pe după umeri cu pelerina viselor tale
de parfumul fericirii ascuns în ale dăruitului trandafir cu îmbujorate petale.
îţi păstrez scrisorile legate cu şnur împletit cu fărâme de curcubeu şi cu lucire de stele
le desfac uneori şi îmi rasar în odăiţa din gânduri şoapte amestecate cu visele mele…
…pe cărările primăverii ne răsună paşii cu-aceeaşi cadenţă de-atunci…
îi ascult şi acelaşi fior mă pătrunde, mă scald iarăşi în privirile tale adânci
îmi prinzi mâna şi de obrazul tău fără să-mi spui vreun cuvânt o lipeşti
dintr-o dată totul se luminează… sărutul din palmă îmi sopteşte cât de mult mă iubeşti…
@”înfloresc sălciile şi malul lacului începe prelung să suspine…” – dupa salciile plângatoare, iata si lacu’:
http://incaunipocrit.wordpress.com/2013/03/18/lac-de-sesquieres-toulouse-haute-garonne/
ApreciazăApreciază
🙂 superb! exact asa mi-l imaginam.
ApreciazăApreciază
Pingback: Muguri de ieri | Cuvinte Răvășite