am rătacit pe drumul dintr-a eclipsei de cuvânt întunecime
m-au viscolit toate iernile lumii biciuindu-mă necruţător
am auzit primăvara strigându-mă din adâncul depărtării pe nume
ecoul ei a izbucnit în mine cu înfloriri … mi-este dor, atât de dor…
mi-am bâjbâit întunericul din suflet cu teamă şi am simţit
cum cioturi de aripi sângerează acut peste visele mele uitare
cu fiecare tăcere rănile mai dureros în zbor mi s-au adâncit
dulcele viselor l-am adăpat din blidul întristării cu fiere
răspund absent prezentului care se zvârcoleşte-n beznă
şi-mi scrijelesc chemările pe trupul insomniilor rebele
adu-mi veşmânt de verde crud şi îmbracă-mă-n lumină
mi-e dor să-ţi fie ochii izvorul primăverii visurilor mele
fatadefragi 
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi".
ApreciazăApreciază
@”am rătacit pe drumul dintr-a eclipsei de cuvânt întunecime…” – „eclipsa totala de inima”, dupa care rasadul iubirii va prinde si se va înalta spre lumina…
ApreciazăApreciază
… şi întunericul se va împodobi cu puritatea florii de cais
din împletirea lor născând Iubire- al sufletului veşnic Paradis
ApreciazăApreciază
vom regasi eternitatea sufletului acolo unde marea si soarele se contopesc, dincolo de orizontul uman…
ApreciazăApreciază
Pingback: 3 ceasuri bune | Geanina Lisandru - Nu te compromite! Nu te ai decat pe tine.