Uneori oamenii mor îngenuncheaţi de lumină
Alteori de-ntuneric prea lesne se lasă învinşi
Ne-am născut fiecare câte puţin rătăcind împreună
Neştiind să purtăm singuri povara vulcanilor stinşi
Uneori Timpul refuză sa se-mpartă simetric la doi
Rămân clipe ne-mperecheate pe margini de constelaţii
Mor armate de îngeri în al neiubirii tragic război
Am închis ochii şi am zugrăvit cu vise pereţii Cetăţii
Scriam depeşă Cerului când în praf se zbătea ultima stea
Am cerut prin ea cu insistenţă să nu abdice Seninul
Zdrenţuită era bolta şi am cârpit-o cu inima mea
De aceea am lipsit când făcea prezenţa Destinul
Reclame
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.
ApreciazăApreciază
Superb…
ApreciazăApreciază
Mulţumesc!
ApreciazăApreciază
Pingback: Review pe două săptămâni. | Graffiti-uri pe pereţii unei gări
Pingback: Review pe două săptămâni. | Graffiti-uri pe pereţii unei gări
Poate ca ar trebui sa publici poemele, sunt superbe, daca nu ai facut-o deja!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc pentru aprecieri Daniela! Faptul că modestele mele cuvinte îşi găsesc ecou în sufletele cititorilor înseamnă foarte mult.
Ofer rândurile mele cu tot dragul celor ce îmi trec pragul blogului, este singurul mod în care le-am făcut publice până acum.
Iţi doresc si ţie senin în suflet şi spor la scris!
ApreciazăApreciază
Frumos!!!
Merci pentru Follow si aprecieri!O zi buna
ApreciazăApreciază
Iti multumesc si eu! Amiaza placuta!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Multumesc pentru colinda!
Fie-va sarbatorile binecuvantate!
ApreciazăApreciază