Înstrăinare

Îngerii-şi îmbrăţişează propriul zbor între aripi.
Vântul împrăştie cu indiferenţă în văzduh ultimul parfum de tei înflorit.
Timpul clădeşte în urma noastră răbdător alte veşnicii şi-apoi le încuie meticulos în clepsidre până când va veni vremea lor.
Destinul şi-a spart ochelarii şi lipeşte etichete pe sentimente catalogându-le incorect.
Semaforul s-a blocat pe sens interzis şi toate iubirile traversează neregulamentar.
E tot mai scumpă iubirea. Cheltuim nopţi înstelate şi curcubeie până când ne rămân din inimi doar teci uscate bune de făcut ceai cu care să aşteptăm sfârşitul.
Pământul îmi fuge de sub picioare. Am defrişat toate amintirile ce-l împădureau şi-acum alunecăm împreună.
Închid ochii. Mi-e mai bine aşa. Mi se perindă sub pleoape toate visele noastre, grăbite. Nu-mi spune niciunul încotro se îndreaptă, îşi fac semne pecetluindu-şi cu aratătorul buze livide.
Doarme oraşul. Din timp in timp fulgerător câte-o lumină oarbă străluceşte fugar.
Aud tăceri galopându-mi răzvrătite prin piept.
Adoarme-mă înainte de-a începe să-ţi aduni paşii. Nu vreau să aud uşile Universului cum se trântesc.