gânduri inelate

astăzi îți voi spune cât de greu le-a fost viselor s-alunece ca pe-un tobogan ruginit, către coșul uitării,
cum au rămas suspendate-ntre Rai și Infern, între noapte și zi, rătăcitoare prin anotimpurile nemângâierii…
păstram întotdeauna candela aprinsă în casa viselor, în așteptarea poștașului ce uitase drumul spre mine
dormeam puțin, tăcerile țeseau harnic buruieni ce îmi petreceau Raiul din suflet, neînțeles, pe sub furci caudine
ploile ropoteau sporind întunericul prin care orbecăiam, porțile se zbăteau în țâțâni sub năpraznic vânt
valuri de tristețe mă îndepărtau de lângă basme, înstrăinată de tine aruncându-mă în cel mai întunecat labirint
dar păstram aprinsă în suflet candela pentru ziua în care de lumea poveștilor noastre îți vei aminti
te-ai întors pe cărări de cuvânt ostenite să-mi vorbești mie, străina, despre minunea de-a te îndrăgosti
buruiana tăcerii își stinge sămânța sub pasul tău, înflorind liliacul ridică în plină toamnă spre cer osanale
în odăiță miroase-a lan copt și-a suflet de străină-nflorit murmurând gânduri cu care să le farmece pe-ale tale