ultima vamă

iată, iubite, toamna ne-a lăsat în urmă plătind cu strigăt de cocor întârziat ultima vamă,
cu amăgitoare iubire o leagănă norii și vântul șuierând aspru în zări cenușii o destramă…
flăcări ard orizontul încredințând veșniciei, vinețiu, un amurg ca un sărut de sfârșit înghețat
timpul se scurge în ploi reci ștergând curcubeul cu care de dragoste ți-am descântat
pleacă toamna și nu știu cum să întregesc din cioburi adevăruri scrise pe frunzele arse
învață-mă drumul îngerilor, am bătătorit căutându-l cărările dinspre luna stearpă de vise
trecutul își răsucește nemilos ghimpii amintirii macilor care înfloreau printre ciulini doar pentru noi
dar eu te iubesc așa cum ploaia iubește pământul strecurându-i-se în miezul ființei să mângâie copacii goi

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la ultima vamă

  1. Din partea mea si a Geaninei, cu bucurie, toate gandurile bune si Crăciun fericit!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s