Eden

știam atât de simplu să te iubesc… ne strecuram pe poarta cerului când amurgul se furișa către stele sărutându-le cu-ndrazneală până când se-nflăcărau azvârlindu-și veșmintele de lumină către pământ…
învățasem de la ele să-ți cânt ademenindu-te să-mi lași în palmă Sărutul cu care te-adormeam mai apoi purtându-ți-l peste pleoape, tremurat peste gene …  legănată poveste peste buzele moi…
înfășată în visele tale ațipeam îngerește și eu… ne descopereau îmbujorați zorii și ne îndemnau să fugim înainte de-a fi descoperiți de vreun Zeu…
știam atât de simplu să ne iubim, ne-mbătam cu strălucirea din stele și ne era potirul minciunii străin…                                                                                                                           poezia acelor clipe ne leagă… cine mai știe cum iubește o stea?  cu un sărut  stăpâneam lumea întreagă, învățasem Iubirea de stea cuibărită în inima ta…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Eden

  1. iluminisme spune:

    „înfășată în visele tale ațipeam îngerește ” , ce frumos🙂

    Apreciază

  2. superbe metafore si imagini artistice.. te invit sa vizionezi proaspatul meu blog http://untamedheartandmind.wordpress.com/ sper ca iti va face placere

    Apreciază

  3. Mélanie spune:

    off-topic, cu permisiunea ta: te rog sa-ti verifici casuta emailu’…🙂

    Apreciază

  4. FlorisX spune:

    te-am gasit…. fosneam in InterNet printre imagini, ganduri, sentimente… cautam… niciodata nestiind ce, nestiind cum… suspendat intre bloguri… uimit de patima pozelor … … incantat de betia cuvintelor… cativa oameni… crezandu-se Zei… au luat curajul in propriile Maini si Plamadesc Cuvinte din ganduri, trairi, sentimente si vise…. … intr-un Timp Revelat… El mi-a atins Sufletul cu Ceva din Tine…
    am citit… si am vrut sa trec mai departe… si sufletul mi-a cazut in genunchi… asemeni unui cal priponit de o sfoara… ce vrea sa fuga si se impiedica si cade… tot atfel am vrut sa fug… sa uit… sa ma indepartez De Aici… dar desi Ochii si Mainile imi desfasurau Netul ca pe -un voal pe ochi…
    sufletul meu ramasese Aici… ancorat in Partea Asta de Net… Aripile mele nu mai puteau Zbura … Cuvintele Tale Adanc Infipte in Suflet… incet din aripi curgeau picaturi de ploaie ce-mi spalau arsita fruntii…
    nu am stat cu pixul in mana…nu am facut corecturi… asta mi s-a developat…asta am scris….
    nu e vina mea…. Eu Sunt Cel Ce Cauta….. trecand pe aici, Prin Lumea Ta… totul A Devenit… Zborul Tau…
    Sa-i Multumim Cerului ca Existi….
    Cuvantul pt noi a inceput cu Eminescu
    si s-a Sfarsit cu Nichita…
    si Maica Blandiana ne-a purtat pasii…
    Toti ne-au invatat
    Sa Mergem
    Sa Zburam…
    Sa…
    si daca as BineCuvanta acest blog:
    in Numele Eminescului Celui Sfant
    al lui Nichita cel Pur
    si a Blandianei nesfarsit vis
    Cuvintele Tale devin Sfinti in Visele Noastre
    Amin….

    Apreciază

  5. Sublim, mi-ai umplut sufletul de frumos!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s