Eden

știam atât de simplu să te iubesc… ne strecuram pe poarta cerului când amurgul se furișa către stele sărutându-le cu-ndrazneală până când se-nflăcărau azvârlindu-și veșmintele de lumină către pământ…
învățasem de la ele să-ți cânt ademenindu-te să-mi lași în palmă Sărutul cu care te-adormeam mai apoi purtându-ți-l peste pleoape, tremurat peste gene …  legănată poveste peste buzele moi…
înfășată în visele tale ațipeam îngerește și eu… ne descopereau îmbujorați zorii și ne îndemnau să fugim înainte de-a fi descoperiți de vreun Zeu…
știam atât de simplu să ne iubim, ne-mbătam cu strălucirea din stele și ne era potirul minciunii străin…                                                                                                                           poezia acelor clipe ne leagă… cine mai știe cum iubește o stea?  cu un sărut  stăpâneam lumea întreagă, învățasem Iubirea de stea cuibărită în inima ta…