spune-mi, când îți e dor, atât de dor încât trebuie să mă inventezi din cuvinte
din ce vise m-aduni, câte pagini fosnesti așteptând să-ți aducă de mine aminte?
ce plămadă frămânți între gânduri, ce descântec neștiut rostești murmurat
cum îndupleci cerul să-mi cânte cu izbucniri de senin că nu m-ai uitat?
când nicio zi nu mai răsare verde în mine, cum mă găsești în miezul florii de cais?
… când mi-a fost dor, cu mâțișorii plopului din vale pe scoarța teiului ți-am scris
și am știut că-n noaptea-n care anarhic, stele cuprinse de-ntristare se vor răzvrăti,
o să ghicesc, iubite, în focul gurii tale, izbăvitoare, sămânța nesfârșitei poezii.
Anunțuri
Am citit de trei ori şi nu mă satur… mai citesc o dată.
ApreciazăApreciază
De trei ori si-nca o data multumescu-ti, draga fata!
ApreciazăApreciază
🙂 frumos si punct 🙂
ApreciazăApreciază
Dupa acest punct se cuvine un „multumesc” 🙂
ApreciazăApreciază
cu placere 🙂
ApreciazăApreciază
Atat de scurt si concis :-). Imi place ca spui tot si umpli postarea cu emotii
ApreciazăApreciază
Parca la tine am citit un articol referitor la importanta marimii 🙂
In alta ordine de idei, iti multumesc, Ari, intotdeauna am considerat ca sentimentele depasesc bariera cuvintelor astfel incat multe dintre ele se strecoara printre randuri si ajung uneori chiar in sufletul celui care le citeste. Cand se intampla asta eu sunt fericita.
ApreciazăApreciază
vantul scutura cenusa gandurilor agatate intre ramurile pomilor prea inalti intr-o noapte alba fara stele. luna sta si ea ascunsa in umbra norilor plumburii ce-si varsa amarul obiditi de dorul linistii de altadata. si atunci,eu, de la cumpana ferestrei, mie ce-mi ramane altceva ma bun de facut decat sa-mi port gandul… catre tine. mi-e dor de toate cate au fost si de toate cele ce puteau sa fie… dar unde, cand si cum… ploaia a sters orice urma….
ApreciazăApreciază
Noapte neagra, stelele scriu povesti in subsolul cerului, vantul alinta copacii invesmantati in verde tanar, maci adormiti saruta in vis lanuri coapte scaldate-n lumina…
Noapte neagra, imbratisand ferestre, case, orase, lumi din care razbate pierdut ecoul neintamplatelor amintiri…
Noapte neagra, infierata in cumpana gandului cu semnul tau…
ApreciazăApreciază