Fata strainelor ploi

Te știam, găseam urma gândurilor tale în fiecare dimineață așezată lângă răsărit, ca un sarut pe o ceașcă de cafea aburindă din care îmi adăpam visele.

Nu e nicio îndoială, te știam, făceai parte din viața mea de zi cu zi. Ne țineam de mana si uitam de foame si sete cautand  taramul unde visele nu stiu sa moara.

Știam că trebuie să am grijă de tine, că oricât de puternic ai fi părut in fata celorlalti te topeai în brațele amurgului de dorul meu.

Îți lăsai visul să adoarmă lângă ușa nopților mele iar eu îl întindeam pe așternutul sufletului, deschideam meticulos fiecare nasture al straielor de muritor și mi te înscăunam zeu. Aveai la îndemână astrele și miezul pământului, mi te strecurai până în străfundul gandurilor și apoi priveai cum stelele îmi ardeau în trup întunecări.

Te știam, te-așteptam în fiece seară cu ochii întredeschiși, nu puteam adormi până când nu-ți știam visele adunate in căușul pleoapelor mele…

Astazi calatorim  spre aceeasi cetate pe carari paralele, tu cu pasi iuti ravasind colbul uitarii, eu cu pas ratacit printre stele raspandind stralucire de moarte…

Ieri eram doi, azi sunt doar fata străinelor ploi, căutând iertarea Luminii ce sălășluia odinioară în noi…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Fata strainelor ploi

  1. Diana spune:

    Ieri aveam totul, unul prin celălalt, dar azi…

    E mult prea trist.

    Apreciază

  2. Camelia spune:

    Mai poţi să i te strigi acelui vis, să nu îl taci? Pentru că dacă l-ai tăcea, l’ar strânge de gât mâinile nopţii uitării. Dacă i-a fost hărăzit să fie, nimic nu e sfârşit, încheiat.
    Să nu rămâi prea mult închisă în ploaia ta, ca în adăpost.

    Apreciază

    • fatadefragi spune:

      Visul meu e tarziu,  dar e tarmul pe care-l gasesc dupa naufragiul pe oceanul de ploi si pustiu, singurul care ma asteapta vesnic primavaratic, ca un suflet curat… i-am vorbit totdeauna, a stiut totdeauna ca nu l-am uitat.  Incuiata in ploi straine cu lacate de mutenie grele m-am strigat lui dar de-o vreme nu mai are glas sa ma cheme…

      Apreciază

  3. Pingback: Să ne putem spune pe nume | Souvenir

  4. admin spune:

    Reblogged this on fata noptii and commented:
    „Îți lăsai visul să adoarmă lângă ușa nopților mele iar eu îl întindeam pe așternutul sufletului, deschideam meticulos fiecare nasture al straielor de muritor și mi te înscăunam zeu. Aveai la îndemână astrele și miezul pământului, mi te strecurai până în străfundul gandurilor și apoi priveai cum stelele îmi ardeau în trup întunecări.”
    @fata de fragi

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s