miez de-amintire

aștept o scrisoare venind din trecut, dinspre zei…
amurgul conturează palid copacii înghețați…
năluci se-adapă încă din amintirea înserării
din cer cad pe zăpadă umbre rupte din cuvânt
liniștea stă încuiată între pereți scorojiți de zvârcolirea muțeniei
dar suntem împreună, născuți dintr-un sărut necunoscut
din farmecul unor străluciri purtate de îngeri fără nume,
din dimineți încercănate de-atâta surâs …

vezi zborul frumuseții noastre coborând din cer,
învesmântat în alb cu dor de primăveri?
mă întreb dacă vântul se gândește la mine izbindu-l cu tăceri, șuierând,
dacă și-amintește forma gândului meu pe care l-a îmbrățișat de-atâtea ori
șoptindu-i la ureche cu parfum nebunatic de flori…
dacă visele se răzbună aruncând din stele zăpezi…
tu vezi stelele noaptea când privești spre ceruri ?… le vezi?
de mine se ascund, văd doar nori pângăriți de-al tăcerilor grund…
tu vezi îngeri zâmbind când privesc spre povești?
mi-mi aleargă prin suflet cu tălpile goale și cântă râzând
că încă îți sunt și încă umbră îmi ești…