Ne-ncăruntită primăvară

Se cunoscuseră demult, la o loterie a amintirilor. Lui îi plăcu simplitatea ei împodobită cu maci ce tresăreau la fiece privire pe care i-o arunca. Atât de mult o voia încât a prins-o de mână strecurând-o în buzunarul cu amintiri.
De-atunci se ştiu, se caută, se strigă…
Închiriau pe-un zâmbet stângaci câte o stea. Ea îi tăcea cald în suflet, el strângând-o la piept tăcerile de pe buze însetat îi sorbea.. Îi citea toate învierile gândului şi-apoi, cu-ndrazneala de iederă, prin verdele iubirii-l purta.
Uneori timpul se oprea să-şi tragă suflarea pe steaua cu dor. Le binecuvânta sărutul şi se împărtăşea din tainele lor. Apoi, cu pana strecurată-n a vremii călimară i-a sorocit, nu regi pentru o zi ci pentru totdeauna neincaruntita primavara.

Publicitate