Adăpost

Cineva imi umbla noaptea prin vise
Cu pasul greoi si cu gânduri ascunse
Scormonesc prin sertare mâini noduroase cu degete lungi
Strigându-mi dintr-o mie de guri să nu te mai iubesc ca atunci
Nu stiu ce vrea, de ce  imi frânge cărările,
Cu ce drept imi striveste împrimăvărările,
Sunt țintuită cu asprime in oglinzi rele
Ce-mi închid curcubeul in ploi paralele
Tuna asurzitor cu glas răgușit
Că minunea de-a te fi îndrăgostit s-a sfârșit
Mă cere timpul înapoi
N-o sa mai alerg desculță împărțind curcubeie prin ploi
N-o să-ți mai sărut surâzându-ti tâmplele ude
Când ma vei scălda in dorințe ascunse, flămânde
Imi scormonește de-o vreme prin suflet cineva
Cautand locul in care-am ascuns umbra ta
Să nu spui, te-am păstrat în privire sădit
Veșnic adăpost al Iubirii, niciodată iubit.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Adăpost

  1. Pingback: Anotimp de niciodată iubit | Souvenir

  2. iamioana spune:

    „Ma cere timpul inapoi”🙂
    Pui emotie din tastatura si asta imi place. :*

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s