Adăpost

Cineva imi umbla noaptea prin vise
Cu pasul greoi si cu gânduri ascunse
Scormonesc prin sertare mâini noduroase cu degete lungi
Strigându-mi dintr-o mie de guri să nu te mai iubesc ca atunci
Nu stiu ce vrea, de ce  imi frânge cărările,
Cu ce drept imi striveste împrimăvărările,
Sunt țintuită cu asprime in oglinzi rele
Ce-mi închid curcubeul in ploi paralele
Tuna asurzitor cu glas răgușit
Că minunea de-a te fi îndrăgostit s-a sfârșit
Mă cere timpul înapoi
N-o sa mai alerg desculță împărțind curcubeie prin ploi
N-o să-ți mai sărut surâzându-ti tâmplele ude
Când ma vei scălda in dorințe ascunse, flămânde
Imi scormonește de-o vreme prin suflet cineva
Cautand locul in care-am ascuns umbra ta
Să nu spui, te-am păstrat în privire sădit
Veșnic adăpost al Iubirii, niciodată iubit.

Publicitate