De-aș fi venit in fiecare seară
Din trunchi ciuntit să lăstăresc vioară
Cu foșnet din înmugurire tandră
De-aș fi încolțit in visele-ti, Ciuleandră
Din aripile-mi platoșă să-ți fac
De-o amurgi iubirea să-ți fiu leac
Si, adormind la rădăcina unei nopți
As fi rămas captiva Raiului ce-l porți?
Anunțuri
O poezie cât o poveste! Și la fel de frumoasă, cu muguri, lăstari și Rai….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! Sunt rânduri închinate nesfârșirii verdelui din noi, indiferent de soare, vânturi, ploi…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E ca un crez ce-am face bine să-l rostim cât mai des.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E ca o poveste fără sfârșit pe care-o purtăm spre infinit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce frumos ai pus tu această întrebare, pe care mulți n-am știut să o exprimăm!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fiecare dintre noi are modul său de rostire. Important e sa se facă înțeles. Uneori tăcerile vorbesc mai mult decât avalanșe de cuvinte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Top 10 cărţi care mi-au schimbat viaţa | sub soare
Pingback: De-ai fi | Souvenir