Păcat

Purtam in suflet veșnicii bolnave
Toți vracii clătinau din cap când ne vedeau
Ne apăruseră stele pe trup
Din ochi curcubeie incomplete ne răsăreau
Mie-mi lipsea rosul, lucru pentru o iubire esențial
Tu purtai prea mult negru, cred că te molipsiseși de la pereții șubrezi ai nopților pe care cu bucăți de vise ii sprijineam
Recunosc, părea ciudat sa amesteci cu negru orice culoare ca să zugrăvești fluturi, dar din încropirea aceasta, cât senin izbuteam!
Lumea ne privea cu reticență,
Sunt rari izgoniții din Rai pe motiv ca nu au cules mere  și-au hrănit șerpii cu vise verzi

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Păcat

  1. Mél@nie zice:

    vise fragile – ratacite în galaxia reticentei…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s