Consolare

Taci, vântule…
Nu mai boci printre crengi
Plecata-i demult, nu-ți aude chemarea
Nu mai trânti ușile nopții strigând
Se sfărâmă povești
Când ti-ascult frământarea
Vântule… taci…
Ce să-i spui când n-aude
Când de foșnet străină-i
Și nu are glas
Cu ce vorbe să îmbraci crengile ude
Ascultă-ma, vântule,
Taci…taci… taci…
Ascunde-te-n brațele mele
Sunt goale cum goale-s
Cămările nopții prin care umbli nebun
Strecoară-te-n suflet
Te-așteaptă acolo
O lume înghețată fără stapan

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Consolare

  1. Îmi tremură uşor bărbia şi am lacrimi în ochi.
    E prea puţin să spun că e superbă poezia asta!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Endorfinul zice:

    Foarte frumos spus !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s