E prea târziu, iubite, să m-alungi
Îți curg prin vene amintiri cu mine
Nu e venin mai dulce să-ți aline
Tristețile când nu poți să le-atingi
Așază-te pe prispa unui gând
Alintă obraji de noapte-ntunecată
Mă cheamă iar, soptit, ca altădată
Și-o să mă simți prin vise alergând
Să-ți spun de mine… Încă port
Ca tine, odinioară, în buzunare
O jumătate-a lacrimii amare
Și, expirat, spre fericire-un pașaport
Incă mai stau pe-o margine de lună
Și ațipind în șoaptă îngerească
Din iarba dorului las gândul să cosească
Până când fâlfâie cocorii a lumină.
fatadefragi 
a trecut ceva timp, ce multă liniște a fost pe aici
ApreciazăApreciază
A fost doar tăcere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))) neah, la tine nu… te văd pe instagram, ai uitat?
ApreciazăApreciază
Ar fi cam greu. Eu nu am cont pe instagram.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
uite așa am aflat una :)))) bifat!
ApreciazăApreciază
Bine ai revenit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur să te regăsesc pe tărâmul dorurilor Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Bucuria de a te fi iubit | Souvenir