voiam să-ți scriu dar n-am avut cuvinte la îndemână
și-am încărcat cu vise bolta în nopțile cu Lună
de n-am avut cuvinte ți-am scris cu fiecare răsărit
când pleoapa Ceru-și deschidea peste pământul adormit
când mă-ntorceam cu brațul plin de la cules de stele
purtând prinsă în păr promisiunea zborului de rândunele
cu pasul încărcat de roua dimineții te-am șoptit poveste
scrisă cu ”te iubesc”, să nu îți fie așteptarea fără veste
pe când îmi strigam dorul nechezau bidiviii uitării pe drum
cuvintele ascultau arzând amintirile prefăcându-se-n scrum
au rămas pagini goale pe care să adoarmă cu întristare amurgul
cu cerneala ochilor mei îi păstrez călimării aprins rugul
fatadefragi 
Abrazos de departe, dar cu sufletu’ aproape … 🙂
ApreciazăApreciază
Te imbratisez, Melanie! 🙂
ApreciazăApreciază
Mă înclin, felicitându-te
Nişte licenţe poetice,doar în lumea lor, potrivite!
Eşti admirabilă!
Madi şi Onu
ApreciazăApreciază
Adanca reverenta si multumiri din Lumea ratacirilor feteidefragi in fata generoaselor Domniilor Voastre cuvinte!
ApreciazăApreciază