Timpul împrăştie în jur secunde uscate
Se-apropie toamna viselor, îmi este atât de târziu
Culori de verde viu şi de-nflorire, astăzi estompate
Mi-or măngâia tăcerea în anotimpul de pustiu
Când merg poveştile să moară, ostenite,
Le înfăşor în giulgiu poleit cu pulbere de stea
Le-aştern, sclipind pe frunte, sărutul nopţilor trudite
Şi-apoi le las să-şi doarmă veşnicia-n noaptea mea
O amintire ştearsă piere, prea bogată în nimicuri,
E numai fata ce dansează ploii, viselor să se arate,
E numai fata ce sărută vântul, când atinge piscuri,
Poveste înnegurată, mireasă a cuvintelor tăcute.
fatadefragi 
toamna viselor poate deveni rodul gândurlor si sentimentelor sadite asta-primavara…
pentru ca esti TU… – Axelle Red
ApreciazăApreciază
…cine seamănă gânduri, culege vise…
zâmbesc, asta sunt eu (apropo de melodie)…multumesc, Melanie!
ApreciazăApreciază
…”cine seamana vânt, culege furtuna…” – zicala franceza, dar unele vise ajung sa se îndeplineasca, sa se concretizeze… 🙂
ApreciazăApreciază