Ne cuprinde înserarea, iubite, iat-o cum ne adunã pașii pe vechea cãrare…Miroase a tei inflorit si se-aud furtuni plãmãdindu-se-n zare…
Felinare ne lumineaza imbratisarea cu palide straluciri… palma ta-mi deseneaza pe umar harta unei ascunse iubiri…
Dupa cortina noptii ingeri imbujorati ne pandesc…ii certi cu dulce dojana si aripi in mine zvacnesc ..
fatadefragi 
❤ …
ApreciazăApreciază
Calda imbratisare dinspre sufletul meu, Melanie!
ApreciazăApreciază
Pingback: Pământul tău Sfânt | Souvenir
Alte scrisori cu acela care îşi spune al cuvintelor răvăşite? E doar o întrebare.
Altfel, îţi doresc să ai cuprinderi sub aripi ale unor netrăite încă orizonturi!
ApreciazăApreciază
… simple ganduri ridicate cu generozitate de Ravasitor la rang de scrisori.
Fiecare noua zi a vietii ne incarca orizontul cu zbateri. Dar pentru asta suntem inzestrati cu aripi, nu-i asa?
Sa-ti fie senin in suflet!
ApreciazăApreciază
🙂 Eu cu aripile îmbrățișez îmbrățișarea 🙂
ApreciazăApreciază
Cu adevarat unele imbratisari au nevoie de aripi… Multumesc!
ApreciazăApreciază