Adună vise, iubite, și-apoi le sădește-n pământ
Să răsară îmbelșugată iubire cu miezul copt de cuvànt
Adună rodul apoi, leagă-l în snopi de iubire,
Frământă-i spicele blând, så ofteze de fericire
Strecoară-l prin arșița palmei flămândă de mine mereu
Ia-ți hrana vieții, iubite, din sfințenia pământului meu…
-
Arhive
- martie 2022
- august 2020
- iulie 2020
- aprilie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2018
- august 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- noiembrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
-
Meta
fatadefragi 
foarte frumos, bravo 🙂
ApreciazăApreciază
Multumesc!
ApreciazăApreciază
🙂 si eu
ApreciazăApreciază
Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor
Reblogged this on fata noptii.
ApreciazăApreciază
Pingback: CuTinecătură | Souvenir
Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor