pe când le furam somnul Zeilor

… te-am auzit strigându-mă înnodând cu degete îngheţate primăveri într-un colţ de de-amintire… am alergat desculţă prin zăpezi şi în urme mi-a înmugurit viforul iernilor tale… mi-am încărcat palmele cu fluturi şi i-am împrăştiat peste lume … mi-este primăvară, e vremea să-mi plouă peste vise cu surâsul viselor tale…

fă un popas în miezul clipei ce se ascunde în spatele bătrânului ceasornic şi-apoi întoarce-te… caligrafiază-mi ultima noapte pe peretele dinspre răsărit al sufletului… după atâta vreme încă mai aud şoapte ce mă fac să merg pe sens interzis înspre visele noastre… am trecut de-atâtea ori de mână prin porţile zăvorâte ale Infernului încât Zeii ne-au dăruit cheile Raiului doar ca să poată dormi… vino, mijeşte iedera peste ruinele aşteptării şi îngerii ne aşteaptă…