pastel

Liniştea aceasta creionează în noi palide lumi încremenite în moarte
Între munţi de iubire legănându-se puntea tăcerilor adânci ne desparte
Pajişti întinse de un verde primavăratic smălţuit cu senin de nu-mă-uita
Câteva stânci şi o mare de zbucium zadarnic stau încuiate în inima mea

Strigă nelinişti din noi creionând anotimpuri cu glas de rănit pescăruş
Mi-amintesc nisipul cerând bir căldura trupurilor după al iubirii urcuş
Creionează în noi anotimpul uitării vaste întinderi presărate cu dor
Mă visez încă în nopţi reci de-aşteptare al amintirilor tale nescrise izvor

Pas cu pas rătăcind prin această profundă tăcere să nu mor îndrăznesc
Cu buze mânjite de-un surâs zdrenţuit de tristeţe la poarta visării cerşesc
Ţin în palmă ascuns de priviri deşănţate un sărut ponosit de atâta purtat
Liniştea aceasta zămisleşte-n cenuşiu Timpul în care tu nu mă vei fi uitat

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la pastel

  1. melanietoulouse zice:

    tacerea si linistea pot deveni asurzitoare…
    interesant ca ai ales majuscula la Timp, Chronos cel crud si nemilos…

    Apreciază

  2. sourina zice:

    Am mai spus-o si o mai zic. Astazi am dat doar de bloguri in versuri si incepe sa imi placa din ce in ce mai mult!! Felicitari!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s