Eden

știam atât de simplu să te iubesc… ne strecuram pe poarta cerului când amurgul se furișa către stele sărutându-le cu-ndrazneală până când se-nflăcărau azvârlindu-și veșmintele de lumină către pământ…                                                                                                       învățasem de la ele să-ți cânt ademenindu-te să-mi lași în palmă Sărutul cu care te-adormeam mai apoi purtându-ți-l peste pleoape, tremurat peste gene …  legănată poveste peste buzele moi…                                                                                                                             înfășată în visele tale ațipeam îngerește și eu… ne descopereau îmbujorați zorii și ne îndemnau să fugim înainte de-a fi descoperiți de vreun Zeu…                                                      știam atât de simplu să ne iubim, ne-mbătam cu strălucirea din stele și ne era potirul minciunii străin…                                                                                                                                  poezia acelor clipe ne leagă… cine mai știe cum iubește o stea?  cu un sărut  stăpâneam lumea întreagă, învățasem Iubirea de stea cuibărită în inima ta…

Posted in Uncategorized | 9 comentarii

crucile nopții

doarme orașul… în mine se zbat haotic fluturii nopții izbind stelele de cerul viselor… pe tavan mucegaiul uitării îngroapă lumi impovarate de strălucire

doarme orașul….  primăveri sugrumate înainte de înmuguriri își dorm somnul de veci pe catafalcuri gătite cu grădini de trandafiri născuți ofiliți

doarme orașul… la răscrucea îngerilor viscolește sub cotropirea iernilor cuibărite în mine…

doarme orașul… eu am uitat cum se doarme de când  am adunat toate nopțile-n mine și rug le-am făcut…

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

ora fluturilor

ca o zbatere, iubirea sfârtecă doliul nopții la ora în care acasă nu-mi mai este în mine
iarna își stinge zăpezile în văpaia îmbrățișărilor unei amintiri fără umbră răsărită din viscolire de vise
strălucitoare armate de fluturi scapă din strânsoarea sufletului împrăștiind curcubeie…
nu mă cere, iubite, nu-și mai amintește nimeni de mine…
doar uneori, vântul șoptește despre primăveri în care așteptându-te prindeam norii în agrafe și mă împodobeam cu franjurii sărutului peste umerii goi când îmi strângeau trupul în brațe de ploi …te recitam repezit, copilărește, de teamă că răsuflarea o să mi se sfârșească înainte de a mi te sădi în miez rotund de cuvânt
doar uneori, când îți murmur numele ca pe-un izvor mugurii fericirii încolțesc în pământul gândului meu
dar nu mă cere, iubite, cui să ceri ceva ce-i al tău dinainte de a-l fi zămislit Dumnezeu?

Posted in Uncategorized | 9 comentarii

parfum de-mprumut

putem îngropa totul în nopți, stiu ca ar fi prea greu pentru ele
dar lumina zilei stinge de pe cer stelele și flacăra viselor mele
e prea grea rătăcirea, de aceea am încuiat-o-n cuvinte
în tine ard nopțile, ale mele îngheață sub aduceri aminte
pe tine te imbratiseaza fecioare dornice de terestru amor
pe mine mă încântă pereții scrijeliti cu-ntristare și dor
nu dorm, îmi înfloresc neașteptat grădini cu flori la fereastră
sunt dantelate ca mușcatele, seamănă cu dragostea noastră
îmi surâd înghețat și poartă un cunoscut parfum de-mprumut
simt in el răsfățul minunii de care sufăr acut

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

el ești tu

el mă iubește când tac și când strig, când șoptesc se-nfioară
el mă iubește în fiece zi ca și când m-ar afla prima oară
el mă iubește când de taina cuvântului meticulos mă dezbracă
mă ceartă plecând dar îi iubesc întoarcerile și felul în care mă-mpacă
el mă iubește când mă trimite-n exil în Ținutul Tăcerilor, fără drept de apel
doar ca să lupte cu zmeii să cucerească reduta lui “îl iubesc doar pe el”
îmbrățișându-mi fiece gând cu săruturi mă golește de mine
adorm noptile pe braț de cuvinte… el ești tu… și când tac am nevoie de tine…

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

Adorm zăpezile-n noi

Tot visez moarte de-o vreme…
N-am îndrăznit să îți spun… peste lumea noastră viscolește și geme un crivăț nebun
Fulgii aleargă, se zbuciumă să scape dintre pereți de suflet încercănat
Amintirea mi te adună om de zăpada din zvârcolirea unui cer la fereastră înghețat
Ninge, iubite, ninge furios, răzvrătit
Încolțită de uitările tale alerg fără drum zămislind ierni… vezi? ninge din cerul lui “ce mult te-am iubit”
Ninge temător, dezlânat… N-am știut cum să-ți spun…
Tot visez moarte de-o vreme și mă văd doar o poză fără chip rătăcită-n album…
Ninge, iubite, umblă îngerii cu aripi sfâșiate de vânt…
Te iubesc-ul nostru a rupt zăvoarele dintre cer și pământ…
Doarme orașul și zorii ne vor găsi îmbrățișați…
Tu sărutul fierbinte, eu promoroaca ce ne va străluci, înghețați…

Posted in Uncategorized | 8 comentarii

Album

Iată, aici ne-am privit prima oară, uimiți de graba cu care gândurile noastre s-au sărutat copilărește, fără să ne ceară voie, în văzul tuturor. Port și acum pe buze gustul acelui sărut inocent care a făcut să răbufnească în mine toate furtunile lumii…
Zâmbesc… îmi amintesc că după prima îmbrățișare ți-am născut o noapte. O noapte albă care împrumutase strălucirea ochilor tăi când mă priveai înflorind stele.
Uneori noaptea noastră scâncește… vezi?… sunt câteva pete de dor ce-o umbresc dinspre lumi paralele…

Aici am păstrat amurgul în brațele căruia ne cuibăream leneș înainte de cina sărutului… îți amintești? … îți plăcea să respiri adânc parfumul părului meu și să-mi desenezi în el câmpii înflorite până când cerul se-nsuvita cu întuneric și se-așeza cuminte să adoarmă la picioarele viselor noastre…

Aici ai plecat… te priveam sprijinită de zidul fântânii din care ne adăpam sufletele când ne întâlneam pe furiș la răscruce de gânduri… te priveam plecând și mă gândeam că ești doar un drumeț cu pași înlănțuiți de colbul dornic de îmbrățișări…

Eu am rămas aici, să te iubesc în grădina noastră cu vise cățărătoare, printre lujeri de caldă lumină, singura lume în care paralelismul nu doare.
Am rămas să te iubesc aici, în pacea poveștilor în care “a fost odată” sună întotdeauna ca un prezent, aici unde am născut pentru tine tăcerile, cuvintele, îngerii, norii și nopțile, înaintea Timpului și-a Iubirii și le-am înfășat rupând fâșii din sufletul meu.

Posted in Uncategorized | 5 comentarii