La hotar de-nserare

Fluturii-si leapada aripile si se preschimba-n povesti

Metamorfoza lor incercaneaza zile si nopti, schimba rosturi ceresti

Viscoleste peste vara cladita cu truda iubirii

Umbra-mi straina de trup arde pe altaru-amintirii

Sub talpa ranita de drumul spre Rai cresc maci inflorind cu parfum de maistai

Deasupra-ne cerul se-mbata cu ploi

Mor fluturi, iubite, si-i jelim amandoi

Cu aripi in palme mangaierea-mi se stinge

Cand tampla-ti zvacneste zborul sub ea nu-l mai strange

Ce prapad ne pandeste minunea, iubite, cand fluturii-si leapada zborul!

In ninsori la solstitiu si in strigat de imprumut se destrama fiorul

 

 

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

La fereastra lunii

E-atâta liniște, iubite… doar vântul își face de lucru cu vârfurile copacilor foșnindu-i ușor…
În adâncul acestei tăceri pașii sufletului meu alergând către tine ropotesc pe acoperișul lumii ploi de iubire…
Ai observat cum unele minute sunt mai lungi decât celelalte?
Uneori, în cuprinsul dintre două bătăi de ceasornic mă joc de-a sfârșitul… clipele tac, se ascund speriate în spatele jocului cu ochii închiși și cu pumnii strânși, le e teamă că într-o zi o să uit să le chem înapoi și-or să ruginească îngropate în așteptarea unui orologiu ce-și moare secundele… secundele-acelea în care ar trebui să te visez…
S-a făcut deodată atât de târziu… gândurile-mi sunt doar baloane de săpun adăpostind în rotundul lor curcubeie în derivă ce se sparg zgomotos de fereastra lunii.
Să nu mă crezi dacă-ți voi spune vreodata că nu te mai iubesc… unele cuvinte ar trebui interzise…Vreau să simt noaptea aceasta adormindu-mă cu degete lungi, ostenite de mângâierea atâtor iubiri sterpe, proscrise…
Vreau în noaptea aceasta să m-aduni între palme ca pe-un bulgar de vise și aș vrea…
Nu mă crede, iubite, nu-i nimic astă noapte, suntem abonați pe vecie la iubiri călătoare, suntem defecți pentru lumea aceasta, nu ne-ntelegem nici noi, nici Dumnezeu nu va gasi vreodata leac să ne repare…

Posted in Uncategorized | 10 comentarii

Cuminecătură

Adună vise, iubite, și-apoi le sădește-n pământ

Să răsară îmbelșugată iubire cu miezul copt de cuvànt

Adună rodul apoi, leagă-l în snopi de iubire,

Frământă-i spicele blând, så ofteze de fericire

Strecoară-l prin arșița palmei flămândă de mine mereu

Ia-ți hrana vieții, iubite, din sfințenia pământului meu…

 

Posted in Uncategorized | 6 comentarii

regãsiri

Ne cuprinde înserarea, iubite, iat-o cum ne adunã pașii pe vechea cãrare…Miroase a tei inflorit si se-aud furtuni plãmãdindu-se-n zare…

Felinare ne lumineaza imbratisarea cu palide straluciri…  palma ta-mi deseneaza pe umar harta unei ascunse iubiri…

Dupa cortina noptii  ingeri imbujorati ne pandesc…ii certi  cu dulce dojana  si aripi in mine zvacnesc ..

 

 

 

 

 

Aside | Posted on by | 7 comentarii

Fata strainelor ploi

Te știam, găseam urma gândurilor tale în fiecare dimineață așezată lângă răsărit, ca un sarut pe o ceașcă de cafea aburindă din care îmi adăpam visele.

Nu e nicio îndoială, te știam, făceai parte din viața mea de zi cu zi. Ne țineam de mana si uitam de foame si sete cautand  taramul unde visele nu stiu sa moara.

Știam că trebuie să am grijă de tine, că oricât de puternic ai fi părut in fata celorlalti te topeai în brațele amurgului de dorul meu.

Îți lăsai visul să adoarmă lângă ușa nopților mele iar eu îl întindeam pe așternutul sufletului, deschideam meticulos fiecare nasture al straielor de muritor și mi te înscăunam zeu. Aveai la îndemână astrele și miezul pământului, mi te strecurai până în străfundul gandurilor și apoi priveai cum stelele îmi ardeau în trup întunecări.

Te știam, te-așteptam în fiece seară cu ochii întredeschiși, nu puteam adormi până când nu-ți știam visele adunate in căușul pleoapelor mele…

Astazi calatorim  spre aceeasi cetate pe carari paralele, tu cu pasi iuti ravasind colbul uitarii, eu cu pas ratacit printre stele raspandind stralucire de moarte…

Ieri eram doi, azi sunt doar fata străinelor ploi, căutând iertarea Luminii ce sălășluia odinioară în noi…

Posted in Uncategorized | 8 comentarii

ghioc

spune-mi, când îți e dor, atât de dor încât trebuie să mă inventezi din cuvinte
din ce vise m-aduni, câte pagini fosnesti așteptând să-ți aducă de mine aminte?
ce plămadă frămânți între gânduri, ce descântec neștiut rostești murmurat
cum îndupleci cerul să-mi cânte cu izbucniri de senin că nu m-ai uitat?
când nicio zi nu mai răsare verde în mine, cum mă găsești în miezul florii de cais?
… când mi-a fost dor, cu mâțișorii plopului din vale pe scoarța teiului ți-am scris
și am știut că-n noaptea-n care anarhic, stele cuprinse de-ntristare se vor răzvrăti,
o să ghicesc, iubite, în focul gurii tale, izbăvitoare, sămânța nesfârșitei poezii.

Posted in Uncategorized | Tagged | 9 comentarii

Eden

știam atât de simplu să te iubesc… ne strecuram pe poarta cerului când amurgul se furișa către stele sărutându-le cu-ndrazneală până când se-nflăcărau azvârlindu-și veșmintele de lumină către pământ…                                                                                                       învățasem de la ele să-ți cânt ademenindu-te să-mi lași în palmă Sărutul cu care te-adormeam mai apoi purtându-ți-l peste pleoape, tremurat peste gene …  legănată poveste peste buzele moi…                                                                                                                             înfășată în visele tale ațipeam îngerește și eu… ne descopereau îmbujorați zorii și ne îndemnau să fugim înainte de-a fi descoperiți de vreun Zeu…                                                      știam atât de simplu să ne iubim, ne-mbătam cu strălucirea din stele și ne era potirul minciunii străin…                                                                                                                                  poezia acelor clipe ne leagă… cine mai știe cum iubește o stea?  cu un sărut  stăpâneam lumea întreagă, învățasem Iubirea de stea cuibărită în inima ta…

Posted in Uncategorized | 14 comentarii