febră

ce toamnă bolnavă… îmbujorate de febră frunzele delirează în zborul lor… poartă aripi de îngeri și se-naltă spre cer din nor în nor…
dar toamna aceasta șchioapătă, zborul i se zbate în trupul rănit… a învățat să iubească silabisind de pe o ciornă de vise… abia a apucat să transcrie suspinul sevei din care-a izbucnit cândva frunzișul că umbre-nghetate o trag de mână brutal spre sfârșit…

despre noi toamna aceasta n-a apucat să scrie… umbrele se nasc doar cu suflet, lor nu le trebuie chip, se-oglindesc perfect intr-un ciob de poezie…
închipuiți din cuvinte umbrite în curcubeie și stele și sori vom mirosi cât vom trăi a ceața și a nelămuriri și a grădină de trandafiri sălbatici înfloriți, uneori…
cu pas de cuvânt o să te las nopțile să mi te-ascunzi în suflet să-ți cânt…
și n-o să știe vreodată cineva c-ascund sub tâmple visul și-amintirea ta…

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

revoltă

bat clopote…
strigă cuvinte, se-mpiedica gânduri ce-aleargă grăbite,
culorile pier strivite de asfalt…
pe trotuare șchioapătă amintiri de-un alb-negru rănit,
experții analizează sintactic iubirea, o despart în fraze, în propoziții atent ticluite,
îi caută miezul să-l disece în silabe sterpe,
matematicienii încearcă să o împartă cu exactitate la doi
dar rămâne întotdeauna un număr prim format din amurguri și noi…

ce forfotă nebună… iubirii i se face dor de odihnă,
de-un piept învesmântat în mătase de vise,
de gânduri pe care fără dobândă să le dea împrumut…
cumințește-mi revolta de sub tâmple cu un sărut…

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

Lut

Târâi după mine un curcubeu ruginit
Se trântesc porțile cerului în urma mea
Prin gaura cheii mă urmărește un ochi ciacâr

Îngerii te-au ales fără să tragă la sorți
Firește, aveau dreptate, erai purtător de aripi,
Uneori mi le împrumutai și mie
Dar n-am știut vreodată cu adevărat să zbor
Când în sfârșit au înțeles că sunt o intrusă
Mi-au cerut aripile la control
Aveam doar niște cioturi,
Atât apucasem să mă molipsesc îmbrățișându-te

Dincoace noroiul îmi cuprinde gleznele
Plouă îndoliat, port sub tample un curcubeu de hartie
Și un gol cuibărit în orice cuvânt

Posted in Uncategorized | 19 comentarii

Nicio frunza nu moare la fel

Fluturii nopții încătușează amurgul… Copacii își strâng frunzele cu înfrigurare la piept ca pe-o pecete, să le poată gândi când nu vor mai putea să foșnească…
Acum le iubesc cel mai mult, în nopțile acestea în care se pregătesc în taină să fugă, amante ale vântului tomnatic, pătrunse de dorul mugurilor… de dorul de-acasă… Se dăruiesc beznei, îmbujorate, frunze scrise cu săruturi…

Se moare ușor toamna dar vezi?… eu port sub pleoape încă seninul și două drumuri desenate în palmă… roșesc în mine amurguri întinzându-și umbrele să iubească, zâmbesc stele așezându-mi-se s-adoarmă în poală, am întemnițat în mine vântul rebel…
Vezi?… toamna nicio frunză nu moare la fel…

Posted in Uncategorized | 7 comentarii

înseninata străină

Nici nu știu când s-a înnoptat… m-am uitat înfășurată-n tăceri la fereastră… amintirea unui amurg pătează încă cerul în depărtări. Cred că au ațipit și anotimpurile… pesemne atunci te-ai strecurat printre ele lăsându-mi mâna să cadă în gol, ca un zbor săgetat de pasăre călătoare…

Orașul respiră greoi, ostenit… în întunericul spart de palide felinare sălcii foșnesc povesti… se-aud pași grăbiți… miroase a parfum de bărbat și a fum de țigară… undeva, îndărătul unei ferestre, înfășurată-n tăceri, o femeie așteaptă să-l împărtășească cu mângâieri… rămâne parfumul… țigara se stinge sub talpa grăbită… se-aude oftatul și tăcerea aruncată pe podea de-un sărut…

Ard în palmă tăceri și le suflu cenușa în zări…intru în casă…liniștea se târăște că un șarpe în urma mea, infruptandu-se hulpav din vise amorțite…
O să dorm acum. Sărută-mă spre răsărit, cand vor porni cocorii, vreau să simt pulsul seninului prin vene.

Posted in Uncategorized | Scrie un comentariu

La hotar de-nserare

Fluturii-si leapada aripile si se preschimba-n povesti
Metamorfoza lor incercaneaza zile si nopti, schimba rosturi ceresti
Viscoleste peste vara cladita cu truda iubirii
Umbra-mi straina de trup arde pe altaru-amintirii
Sub talpa ranita de drumul spre Rai cresc maci inflorind cu parfum de maistai
Deasupra-ne cerul se-mbata cu ploi
Mor fluturi, iubite, si-i jelim amandoi
Cu aripi in palme mangaierea-mi se stinge
Cand tampla-ti zvacneste zborul sub ea nu-l mai strange
Ce prapad ne pandeste minunea, iubite, cand fluturii-si leapada zborul!
In ninsori la solstitiu si in strigat de imprumut se destrama fiorul

Posted in Uncategorized | 3 comentarii

La fereastra lunii

E-atâta liniște, iubite… doar vântul își face de lucru cu vârfurile copacilor foșnindu-i ușor…
În adâncul acestei tăceri pașii sufletului meu alergând către tine ropotesc pe acoperișul lumii ploi de iubire…
Ai observat cum unele minute sunt mai lungi decât celelalte?
Uneori, în cuprinsul dintre două bătăi de ceasornic mă joc de-a sfârșitul… clipele tac, se ascund speriate în spatele jocului cu ochii închiși și cu pumnii strânși, le e teamă că într-o zi o să uit să le chem înapoi și-or să ruginească îngropate în așteptarea unui orologiu ce-și moare secundele… secundele-acelea în care ar trebui să te visez…
S-a făcut deodată atât de târziu… gândurile-mi sunt doar baloane de săpun adăpostind în rotundul lor curcubeie în derivă ce se sparg zgomotos de fereastra lunii.
Să nu mă crezi dacă-ți voi spune vreodata că nu te mai iubesc… unele cuvinte ar trebui interzise…Vreau să simt noaptea aceasta adormindu-mă cu degete lungi, ostenite de mângâierea atâtor iubiri sterpe, proscrise…
Vreau în noaptea aceasta să m-aduni între palme ca pe-un bulgar de vise și aș vrea…
Nu mă crede, iubite, nu-i nimic astă noapte, suntem abonați pe vecie la iubiri călătoare, suntem defecți pentru lumea aceasta, nu ne-ntelegem nici noi, nici Dumnezeu nu va gasi vreodata leac să ne repare…

Posted in Uncategorized | 10 comentarii